În afara zonei de confort se întâmplă magia

Vei ieși din zona de confort doar dacă nu ești leneș și nici fricos sau dacă viața îți va da un picior în fund

“Dacă eşti destul de curajos să rişti, să trăieşti o scurtă perioadă în afara zonei de confort, atunci înseamnă că eşti suficient de puternic pentru a-ți construi viața visurilor tale.”

Annie Lionnet- Life Coaching

În afara zonei de confort de astăzi poate fi zona de confort de mâine. Ce zici de ideea asta? Nu-i așa că-i tare?

Promisiunea îndeplinirii obiectivelor se va îndeplini doar dacă vei trece la acțiune. Găsește ceva să te scoată din zona de confort! Deranjează-te tu pe tine! Produ-ți intenționat un disconfort! De exemplu du-te într-o călătorie. Să vezi cum te simți când nu-ți mai găsești mănușile sau pantalonii de ski. Sau să fi deranjat când mănânci o altă pâine decât cea cu care te-ai obișnuit. Ori să bei altă apă. Poate nu vei înțelege limba. Așadar, găsește ceva! În cocluzie, găsește orice te poate pune în afara zonei de confort! Pe bune că nu glumesc. Mă crezi?

Adu-ți aminte cum a fost când ai învățat să citești. Dar cum ai fi fost astăzi dacă n-ai fi făcut-o? Un analfabet! Sau o analfabetă!

Cum a fost când ai învățat să conduci? Dar cum ar fi dacă n-ai conduce? După cum vezi avem în noi nativ capacitatea de a învăța, de a trece cu brio în zona de creștere și de a evada din zona de confort. De asta îți zic să nu-ți fie teamă să o mai faci, fiindcă ai mai făcut-o de atâtea ori. În concluzie, deranjează-te singur și nu aștepta să-ți dea viața un picior în fund!

O motivație bună te va atrage către ea. O motivație care te împinge, însă, nu va ține prea mult. Înțelegi? Când te trage, cu cât te apropii de obiectiv bucuria ta crește. Când te împinge cu cât esti mai departe de durere cu atât motivația va scădea. De asta cei care “fug de durere” se demotivează repede. Fac câțiva pași, nu-i mai doare și gata. Se opresc. Înțelegi? Ai aici un video în care îți povestesc cum stau lucrurile:

Îți recomand și un articol de utilitate practică a d-lui dr. Radu Sărăndan, căruia i-am rămas recunoscător pentru câte m-a învățat.

 

Eu sunt prietenul timpului, precum și al cuvintelor

Eu sunt prietenul timpului

Eu sunt George Bălan

George Balan la sanctuarul solar de la Sarmizegetusa

Mai întâi să ne cunoaștem: numele meu este George Bălan.

Eu sunt din Oradea.

Pentru că am absolvit Facultatea de fizică din Bucureşti îți spun că numele site-ului nu l-am ales întâmplător. Astfel, îți zic drept că, a fost o alegere la care m-am gândit ceva timp.

După trei ani de stat la catedră am intrat în mediul privat, ca antreprenor, unde peste două zeci şi cinci de ani am stat “la butoane”. M-am călit în business, apoi am visat să cresc şi, ca într-un vis frumos m-am înălţat.

Dar din când în când am căzut, aşa încât, am văzut din propria-mi experienţă că, Principiul lui Peter care stipulează că “fiecare avansează până la nivelul maxim al competenței sale” este perfect adevărat. “Orice avansare ulterioară îl face incompetent”.

Așadar, cu toate acestea, de fiecare dată mi-am luat lecţia şi am pornit către o nouă provocare.

Prima concluzie este că, dacă câştigi: continuă!
A doua concluzie este că, dacă pierzi: continuă!
Oricum, nu repeta aceleaşi greşeli, fiindcă sunt atâtea altele pe care le poţi încerca!

După asta: pentru ca să poţi testa noi experienţe trebuie să ai resurse: timp şi bani. De aceea, m-aș bucura să cunosc mai mulți oameni care să zică și ei: Eu sunt prietenul timpului. Chiar așa, tu ești? Dacă nu, împrieteniți-vă! Mai bine mai târziu decât niciodată! 🙂

Ion Țiriac

Chiar citeam astăzi o vorbă a lui Ţiriac: “poţi cheltui doar banii pe care îi ai astăzi”. Asta cred că e valabilă şi pentru timp… altfel spus, bucură-te de ziua de astăzi! Trăieşte clipa prezentă la maxim!

Acum e momentul!

Apropo de Țiriac. Mai ieri a fost la vânătoare la Balc, la noi în județ. Vine în fiecare an. Îi adună pe “greii” din Europa. L-am văzut pe propietarul de la Porshe, pe prințul Sturza… Iar pe mine nu m-a chemat 🙂 M-o fi uitat… Nu el, uitucii ăia care se ocupă de invitații.

Știi ce mi-a plăcut la “grei”? Nu fac fițe. Când îi cheamă vin cu toții ca la comandă. Niciunul nu zice că nu vine… Și cred că se bucură de jumara aceea mai tare decât de un milion de euro. Na, că mi s-a făcut poftă! 🙂

Deasemenea, eu sunt prietenul cuvintelor

Tocmai mi-am amintit cum, odată, când eram cu fiul meu la birou aud cum cântă un greiere. La început am crezut că mi se pare. Apoi că se aude de afară. O dată, de două, de trei… Ultima dată tot mai tare. Când mă duc să văd, fiu-meu îi întindea o bucățică de biscuite. Cred că era prin clasa întâi. Am lăcrimat cu multă dragoste. Și așa s-au scurs câteva cuvinte din mine.

Pribeagul iubit