Eu sunt prietenul timpului, precum și al cuvintelor

Eu sunt prietenul timpului

Eu sunt George Bălan

George Balan la sanctuarul solar de la Sarmizegetusa

Mai întâi să ne cunoaștem: numele meu este George Bălan.

Eu sunt din Oradea.

Pentru că am absolvit Facultatea de fizică din Bucureşti îți spun că numele site-ului nu l-am ales întâmplător. Astfel, îți zic drept că, a fost o alegere la care m-am gândit ceva timp.

După trei ani de stat la catedră am intrat în mediul privat, ca antreprenor, unde peste două zeci şi cinci de ani am stat “la butoane”. M-am călit în business, apoi am visat să cresc şi, ca într-un vis frumos m-am înălţat.

Dar din când în când am căzut, aşa încât, am văzut din propria-mi experienţă că, Principiul lui Peter care stipulează că “fiecare avansează până la nivelul maxim al competenței sale” este perfect adevărat. “Orice avansare ulterioară îl face incompetent”.

Așadar, cu toate acestea, de fiecare dată mi-am luat lecţia şi am pornit către o nouă provocare.

Prima concluzie este că, dacă câştigi: continuă!
A doua concluzie este că, dacă pierzi: continuă!
Oricum, nu repeta aceleaşi greşeli, fiindcă sunt atâtea altele pe care le poţi încerca!

După asta: pentru ca să poţi testa noi experienţe trebuie să ai resurse: timp şi bani. De aceea, m-aș bucura să cunosc mai mulți oameni care să zică și ei: Eu sunt prietenul timpului. Chiar așa, tu ești? Dacă nu, împrieteniți-vă! Mai bine mai târziu decât niciodată! 🙂

Ion Țiriac

Chiar citeam astăzi o vorbă a lui Ţiriac: “poţi cheltui doar banii pe care îi ai astăzi”. Asta cred că e valabilă şi pentru timp… altfel spus, bucură-te de ziua de astăzi! Trăieşte clipa prezentă la maxim!

Acum e momentul!

Apropo de Țiriac. Mai ieri a fost la vânătoare la Balc, la noi în județ. Vine în fiecare an. Îi adună pe “greii” din Europa. L-am văzut pe propietarul de la Porshe, pe prințul Sturza… Iar pe mine nu m-a chemat 🙂 M-o fi uitat… Nu el, uitucii ăia care se ocupă de invitații.

Știi ce mi-a plăcut la “grei”? Nu fac fițe. Când îi cheamă vin cu toții ca la comandă. Niciunul nu zice că nu vine… Și cred că se bucură de jumara aceea mai tare decât de un milion de euro. Na, că mi s-a făcut poftă! 🙂

Deasemenea, eu sunt prietenul cuvintelor

Tocmai mi-am amintit cum, odată, când eram cu fiul meu la birou aud cum cântă un greiere. La început am crezut că mi se pare. Apoi că se aude de afară. O dată, de două, de trei… Ultima dată tot mai tare. Când mă duc să văd, fiu-meu îi întindea o bucățică de biscuite. Cred că era prin clasa întâi. Am lăcrimat cu multă dragoste. Și așa s-au scurs câteva cuvinte din mine.

Pribeagul iubit

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *