Daniel Zărnescu- un tip care-mi place mult

Daniel Zărnescu


Daniel Zărnescu, mi-a amintit Facebook-ul, astăzi, de un citat din tine.

“Prin venele unui antreprenor circulă sângele eşecului. Când iubeşti să greşeşti şi înveţi din greşeli, te poţi numi antreprenor”

(…)

“Eşecul este cea mai mare resursă pe care o poate avea un antreprenor, pentru că îi arată unde se termină calităţile lui ( şi unde mai are de lucrat)”

Daniel Zărnescu- Mentalitate

Daniel Zărnescu lansându-şi cartea "Mentalitate"

Şi, cu această ocazie, mi-am mai amintit că l-am văzut prima dată la o conferință unde lansa un viitor curs on-line. Era cu Graţian Sonu, alt antreprenor de succes.

Mă dusesem fără nicio aşteptare. În schimb oamenii m-au cucerit. Şi ghici ce? Am cumpărat cursul!

Nu mă entuziasmez uşor, dar oamenii m-au “trezit” la viaţă.

Ce mi-a plăcut la ei este că nu sunt falşi, nu vor să pară perfecţi. Dar sunt perfecţionişti. Mai mult, au rezultate excelente în business. Despre Graţian nu ştiu foarte multe, decât că, parcă are cel mai bun site de piese auto. El este un sangvinic. Pus pe şotii şi distracţie. Te face să munceşti cu zâmbetul pe buze, iar tu eşti fericit că eşti pe lângă el.

Daniel este ca un câine de luptă, mult mai încrâncenat decât Graţian, mult mai disciplinat.

Nu ascunde că a dat faliment de câteva ori şi că îşi gestionează afacerea din diverse cafenele. Asta mi s-a părut interesant… Chiar provocator! Un tip care se reinventează continuu. Asta se poate învăţa. Se cheamă modelare. Tot pe el l-am auzit prima dată vorbind despre această tehnică specifică NLP- ului.

Ce au aceşti oameni cu veniturile pasive?

De ce-ţi povestesc despre ei? Tu ce crezi? Tocmai îţi spuneam de Graţian că are un site de vânzări. Asta înseamnă că site-ul:

  1. “umblă” după clienţi şi
  2. îi “convinge” să cumpere.

Înţelegi? Poate că Graţian doarme în timpul ăsta sau poate este în vreo excursie. Aşadar, Graţian se bucură de venituri pasive.

Daniel Zărnescu are câteva cărți foarte faine, care, dealtfel, sunt vândute tot de un site. Aşa încât şi el are venituri pasive după munca site-ului cât şi din drepturile de autor. Simţi ce inteligent a lucrat? Una din cărţi a făcut-o cu articolele de pe blog. Asta mi s-a părut iarăşi foarte inteligent!

Cursul pe care l-am cumpărat a fost integral on-line. Au muncit o singură dată, iar apoi au pus calculatoarele la “muncă”. Totul funcţionează fără ei! Cu siguranţă au externalizat şi facturarea.

Radu Sărăndan

Pe Daniel l-am auzit spunând în cursul on-line pe care l-am cumpărat că a făcut NLP cu Radu Sărăndan. Ce mi-am zis atunci? Cum o fi maestrul dacă discipolul este atât de bun? Şi ghici ce? Mi-am dorit atât de mult să-l cunosc pe Radu Sărăndan încât, nu doar că l-am cunoscut, dar mi-a şi semnat diploma de NLP.

Mulţumesc Radu Sărăndan!

Mulţumesc Daniel Zărnescu!

Cu dr. Radu Sărăndar şi conf. dr. Alina Manolescu
Cu dl. dr. Radu Sărăndar şi d-na conf. dr. Alina Manolescu
  • Cu d-l dr. Radu Sărăndan şi d-na conf. dr. Alina Manolescu la Hanul pescarilor din Oradea

Înţelegi cum te poate inspira un om? Până la urmă aş putea spune că Radu l-a inspirat pe Daniel, care m-a inspirat pe mine. Ce fac eu acum? Te inspir pe tine! ☺

Leave a Reply

Please rate*

Your email address will not be published. Required fields are marked *