Eu sunt prietenul timpului, precum şi al cuvintelor

Eu sunt prietenul timpului.

Eu sunt foarte mulţumit că am ajuns la întâlnirea cu istoria.

George Balan la sanctuarul solar de la Sarmizegetusa

Numele meu este George Bălan şi sunt din Oradea.

Pentru că am absolvit Facultatea de fizică din Bucureşti îţi spun că numele site-ului nu l-am ales întâmplător. Astfel, îţi zic drept că, a fost o alegere la care m-am gândit ceva timp.

După trei ani de stat la catedră am intrat în mediul privat, ca antreprenor, unde peste două zeci şi cinci de ani am stat “la butoane”. M-am călit în business, apoi am visat să cresc şi, ca într-un vis frumos m-am înălţat.

Dar din când în când am căzut, aşa încât, am văzut din propria-mi experienţă că, Principiul lui Peter care stipulează că “fiecare avansează până la nivelul maxim al competenţei sale” este perfect adevărat. “Orice avansare ulterioară îl face incompetent”.

Aşadar, cu toate acestea, de fiecare dată mi-am luat lecţia şi am pornit către o nouă provocare.

Prima concluzie este că dacă câştigi: continuă!
A doua concluzie este că dacă pierzi: continuă!
Oricum, nu repeta aceleaşi greşeli, fiindcă sunt atâtea altele pe care le poţi încerca!

După asta: pentru ca să poți testa noi experiențe trebuie să ai resurse: timp şi bani. De aceea, m-aş bucura să cunosc mai mulți oameni care să zică și ei: Eu sunt prietenul timpului. Chiar așa, tu ești? Dacă nu, împrieteniți-vă! Mai bine mai târziu decât niciodată! 🙂

Ion Ţiriac

Chiar citeam astăzi o vorbă a lui Ţiriac: “poţi cheltui doar banii pe care îi ai astăzi”. Asta cred că e valabilă şi pentru timp… altfel spus, bucură-te de ziua de astăzi! Trăieşte clipa prezentă la maxim!

Acum e momentul!

Apropo de Ţiriac. Mai ieri a fost la vânătoare la Balc, la noi în judeţ. Vine în fiecare an. Îi adună pe “greii” din Europa. L-am văzut pe propietarul de la Porshe, pe prinţul Sturza… Iar pe mine nu m-a chemat 🙂 M-o fi uitat… Nu el, uitucii ăia care se ocupă de invitaţii.

Știi ce mi-a plăcut la “grei”? Nu fac fiţe. Când îi cheamă vin cu toţii ca la comandă. Niciunul nu zice că nu vine… Și cred că se bucură de jumara aceea mai tare decât de un milion de euro. Na, că mi s-a făcut poftă! 🙂

Deasemenea, eu sunt prietenul cuvintelor

Tocmai mi-am amintit cum, odată, când eram cu fiul meu la birou aud cum cântă un greiere. La început am crezut că mi se pare. Apoi că se aude de afară. O dată, de două, de trei… Ultima dată tot mai tare. Când mă duc să văd, fiu-meu îi întindea o bucăţică de biscuite. Cred că era prin clasa întâi. Am lăcrimat cu multă dragoste. Și aşa s-au scurs câteva cuvinte.

Pribeagul iubit